zE('webWidget:on', 'chat:end', function() { wc_chat_ypbib("Chat","New Chat Session"); });

Destinatii populare

Ce poti face in Budapesta ?
Despre Budapesta

detalii

Despre Budapesta

Budapesta este un oras tocmai bun de vizitat de turistii aflati la inceput intr-ale plimbarilor in afara granitelor patriei. Putini sunt cei care viziteaza fara sa fie placut impresionati. Dunarea, podurile, Palatul Parlamentului, Vaci Utca, Citadella sunt cateva dintre locurile frumoase din Budapesta.

Orașul este situat pe ambele maluri ale Dunării. În partea de est a Dunării se află Pesta, care ocupă două treimi din suprafață, iar pe partea de vest se află Buda, cealaltă treime a orașului. Budapesta are cca. 1,7 milioane de locuitori (est. 1999). Cetatea Buda și zona malurilor Dunării din Budapesta au fost înscrise în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Istoria orasului

Budapesta a fost împărțită în 10 sectoare, iar sistematizarea a fost concepută în așa fel din punct de vedere politic, ca, în caz de necesitate, să poată fi guvernată și de aici toată monarhia austro-ungară. După această concepție s-au construit numeroase construcții noi, ca Opera, Academia de Muzică, Gara Nyugati, Gara Centrală (azi Keleti). Se îmbunătățește și circulația în capitală, fiind construite cheiuri pe cele două maluri ale Dunării, podurile Margit (Margareta), Szabadság (Libertatea) și cea feroviară în nordul orașului.

Se construiesc și bulevarde în formă de semicerc, având poduri la ambele capete. Sub cetatea Budei se construiește un tunel (1853), iar la Pesta în 1896 primul metrou de pe continent și al doilea din Europa (primul fiind la Londra). Între 1884-1902 pe malul stâng al Dunării se construiește Parlamentul Ungariei.

Limba si moneda oficiala

detalii

Limba si moneda oficiala
Limba oficiala: Maghiara

Moneda oficiala: Forintul maghiar sau Florinul maghiar.

Obiective turistice

detalii

Obiective turistice
Podul cu Lanturi, Palatul Regal, Parlamentul, Bastionul Pescarilor, Basilica Sfantul Stefan, Biserica Matthias, Piata Eroilor, Insula Margareta, Vaci Utca, Citadela si dealul Gellert, Opera din Budapesta, Marea Sinagoga, Parcul Orasului.
Unde si ce mananci

detalii

Unde si ce mananci

Orice meniu in general aici are 3 feluri iar fiecare are esentialul sau.

La supe, ceea ce nu trebuie ratat este gulasul, supa de pui, supa cu tarhon (fasole cu boabe mari violet), ciorba de fasole cu porc afumat si ciorba rece de cirese. Supele pot fi cumparate pentru aproximativ 2 - 3 euro portia.

La felul principal puiul cu boia de ardei, sarmalele, ficatul de gasca dar si clatite umplute cu pui tocat si boia de ardei iute fac deliciul oricarui gurmand alaturi de rata rose cu sos de fructe de padure si crochete de cartofi si multe alte feluri, toate cu preturi cuprinse intre 3 euro si 15 – 20 de euro cele mai extravagante.

La desert se pot cumpara o mare varietate de produse cu specific unguresc printre care: strudel cu mere sau cirese, placinta cu mere, mini cozonaci, galuste cu branza de vaci, galuste cu prune, tort Dobos, tort cu branza de vaci, tort palnie, piure de castane cu frisca sau Turo Rudi ce se comercializeaza si in supermarketuri, toate la preturi accesibile de la mai putin de 1 euro la mai mult de 15.

Transport si zboruri low cost

detalii

Transport si zboruri low cost
  • Trenuri
  • O linie de tren conecteaza Terminalul 1 cu gara Budapest Nyugati, aflata in oras. Calatoria dureaza o jumatate de ora. Statia de tren are doua peroane iar legatura cu terminalul e facuta printr-un pasaj pietonal. Biletele de tren se pot cumpara din Terminalul 1 sau de la automatele de bilete aflate pe primul peron. Pentru a ajunge de la Terminalele 2A sau 2B la Terminalul 1, trebuie sa iei autobuzul 200E.

  • Minibusuri
  • Exista si un serviciu de minibusuri, care conduc turistii in diferite zone ale orasului. Cei care merg in acelasi loc se pot grupa si utiliza acelasi shuttle. Dar asta inseamna numeroase opriri pe parcurs. Minibusurile au aer conditionat si spatiu pentru 8-10 pasageri. Toate terminalele au serviciul de minibusuri.

  • Taxi
  • Aeroportul dispune de o zona oficiala de taxiuri. Tarifele sunt fixe, in functie de zona orasului in care trebuie sa ajungi. De asemenea, exista cateva companii de rent-a-car care-si au birourile in interiorul aeroportului. Zboruri low cost spre Budapesta

    Aeroportul International Ferenc Liszt Budapesta, cunoscut anterior sub numele de Aeroportul International Ferihegy Budapesta, este aeroportul principal din orasul Budapesta, cel mai mare din cele patru aeroporturi comerciale ale tarii. Acesta este localizat la 16 km est-sud est de centrul orasului, fiind accesibil de pe strada Ulloi. Ofera legaturi, in principal, cu alte orase din Europa, dar si din Africa de Nord si Orientul Mijlociu. In anul 2012, aeroportul a avut un trafic de 8,5 milioane de pasageri.

    Nu trebuie sa ratati oportunitatea rezervarii de bilete de avion spre Budapesta prin intermediul agentiei de turism Roju. Beneficiati, astfel, de cele mai bune tarife. Noi va putem indica mereu un tarif mai bun decat ati putea gasi in alte parti si chiar mai mult decat atat, va oferim si varianta calatoriei cu zboruri combinate spre Budapesta, pentru ca dumneavoastra sa beneficiati de bilete de avion cat mai ieftine.

    Nu uitati sa utilizati motorul de cautare pentru bilete de avion ieftine al agentiei Roju care se gaseste in partea superioara a paginii. In cadrul acestui motor, puteti sa bifati atat datele de plecare, precum si oricare destinatii va doriti. Iar daca programul dumneavoastra este flexibil, atunci noi va sfatuim sa realizati mai multe cautari, si pentru alte zile, pentru a gasi, in acest mod, bilete de avion catre Budapesta la tarife deosebite.

    Cand sa vizitezi

    detalii

    Cand sa vizitezi
    Cea mai potrivita perioada pentru a vizita Budapesta este primavara sau toamna, cand vremea frumoasa si insorita te indeamna sa te plimbi de dimineata pana seara.

    Perioada de varf este iulie – august, cand majoritatea localnicilor pleaca in vacanta, iar turistii “invadeaza” orasul maghiar. Sfarsitul lunii iulie este foarte asteptat de hotelieri pentru ca in aceasta perioada are loc Formula 1.

    Hoteluri in Budapesta

    detalii

    Hoteluri in Budapesta

    Puteti gasi pe site-ul nostru hoteluri de la cele mai mici tarife si totodata pe placul dumneavoastra. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa cautati in motorul de cautare in functie de preferintele dumneavoastra, iar noi va vom gasi cele mai convenabile variante de cazare. Vizitati Roju.ro.

  • Green Hotel **** este un hotel deschis nou, cu un stil unic de tip bussiness.
  • Rubin Wellness Hotel **** ofera conditii excelente de cazare cu mic dejun de tip bufet gratuit si internet.
  • Triple M Hotel Budapest Budapesta ofera 37 camere dotate cu bun gust.
  • Sfaturi despre Budapesta

    detalii

    Sfaturi despre Budapesta
    Ce sa nu faci in Budapesta ! 1. Nu plati cu euro, ci foloseste forintii unguresti; 2. Nu schimba bani decat la banci sau la case de schimb valutar mari; 3. Nu calatori in perioadele cu ploi puternice; 4. Nu purta lucruri care sa para foarte scumpe si ai grija la geanta si buzunare; 5. Nu da curs discutiilor cu cersetori si cu persoane care te abordeaza pe strada.

    Budapesta in lume

    Viața orașului este plină de festivaluri culturale naționale și internaționale, de evenimente sportive internaționale, dar și de evenimente muzicale pentru tineri, cum ar fi Festivalul de muzică „Sziget” sau Parada Budapesta – corespunzătorul Paradei Love din Berlin.

    Roju va ureaza calatorie placuta in Budapesta – "Perla Dunării" sau "Regina Dunării", "Inima Europei", "Capitala Libertății" !
    • Adrian Necula
      ⭐ ⭐ ⭐ ⭐ ⭐ Am rezervat ultimele 3 vacante de pe roju. Ro și pot spune ca experienta a fost foarte plăcută. Site ul se misca foarte bine, sunt suficiente filtre pentru a găsi cele mai bune variante de vacanta. Nu în ultimul rând, am găsit mereu cele mai bune preturi atât pentru vacante, cât și pentru asigurări.
    • Adrian Sandu
      Am ajuns in tara cu bine. A fost o excursie minunata in Praga, pentru care va multumim si va vom recomanda cu drag cunoscutilor. [grupul nostru a fost de 8 persoane]
    • Adriana
      ⭐ ⭐ ⭐ ⭐ ⭐ vacaciones perfectas Las vacaciones que tomé a través de su agencia fueron perfectas y todos los consejos sobre cosas que hacer fueron geniales. Gracias y espera la próxima aventura.
    • Anca
      Am achizitionat 2 city break-uri pt 7 zile, cu plecare din Londra in Malta pentru 2018 si am fost foarte incantata atat de oferta cat si de modul de relationare cu compania ROJU. Succes in continuare !
    • Dorin Mihai
      Servicii bune, recomadari pentru vacanta , agentie serioasă. Recomand cu placere.
    • Viorel Ciubotaru
      Recomand. O echipa de profesioniști pe care te poți baza oricând.❤️
    • Vasile Tataru
      (Tradus de Google) Foarte frumos și prietenos, punctual și fiabil. Și personal prietenos. În spiritul cuvântului, Anul Nou Fericit și mult succes 👍👍👍 (Original) Sehr nett und freundlich, pünktlich und zuverlässig. Und freundliche Mitarbeiter. Im Sinnes des Wortes, Alles Gute in neues Jahr und viel Erfolg 👍👍👍
    >

    Nu ai gasit ce cautai?

    Solicita oferta personalizata