Giza este cea mai grandioasă structură piramidală construită, fiind de asemenea și unul dintre simbolurile cunoscute ale civilizației Egiptului Antic. Aici veți avea ocazia să descoperiți Marea Piramidă a lui Keops, care este cea mai veche dintre cele Șapte Minuni ale Antichității și singura care a rămas neatinsă până în acest moment. Aceasta a fost construită drept mormânt al unui faraon egiptean și se estimează că este formată din 2,3 milioane de blocuri calcaroase.
Abu Simbel este cel mai celebru complex arheologic din Egipt și deși locația nu este una foarte ușor accesibilă, peisajele de aici și încărcătura istorică a locației merită tot efortul. Acesta este format din două temple principale, care comemorează celebra bătălie de la Kadesh, care a avut loc pentru a-i intimida pe rivalii nubieni. Acestea două sunt cioplite direct în piatră, lucrarea în general fiind una foarte impresionantă prin originalitatea sa.
Nilul este o altă atracție turistică pe care nu au cum să o ratezi la o vizită în Egipt. Cunoscut în toată lumea ca fiind al doilea cel mai mare fluviu din lume, acesta este impresionant și prin ceea ce reprezintă el pentru egipteni. Cu o suprafață de 24.000 de kmp, delta sa reușește să cuprindă aproximativ 85% din întreaga populație a țării.
Plaja Agiba se regăsește la aproximativ 27 de kilometri de orașul Mars Matruh, iar lungimea ei de 40 de metri este perfectă pentru cei care își doresc să se bucure de nisipul fin și de apă. Valurile de aici sunt perfecte pentru iubitorii de surfing.
Dream Beach este o plajă foarte mică chiar în centrul orașului Hurghada. Situată pe o parte abruptă și alungită aceasta este o plajă care câștigă la capitolul lux și facilități de care turiștii se pot bucura în totalitate.
Plaja Mahmeya este situată pe o insulă și dacă veți dori să ajungeți puteți încerca o excursie cu barca și cu iahtul, care va fi de asemenea, o plăcere. Plaja face parte dintr-un parc național care pune la dispoziție și o lume subacvatică plină de frumusețe și de culori.
Akher Sa’a este cunoscut pentru faptul că servește unele dintre cele mai bune sandvișuri fuul și ta’amiyya pe care le vei putea gusta vreodată. Atmosfera relaxantă și mâncarea bună fac din local locul perfect pentru un prânz cu potențial.
Numit în mod adecvat, Citadel View este un palat care are vedere către superbele grădini formale ale lui Al Azhar, și către cetate și vechiul Cairo. Mâncarea este influențată de bucătăria franceză, dar este specializată în preparate tipice, precum carnea la grătar în realizată în stil egiptean.
Momentul perfect în care veți putea îmbina relaxarea cu vizitarea obiectivelor turistice este primăvară.
Nu uitați să aveți la îndemână dolari și lire egiptene, dat fiind faptul că pe stradă veți putea plăti mai ușor cu dolari decât cu lire.
În bazare este important să stăpâniți arta negociatului pentru că de multe ori puteți avea câștig de cauză.
Puneți în bagaj și câteva medicamente pentru durerile de stomac, dat fiind faptul că multe dintre preparatele conțin condimente picante.
Temperaturile din Egipt nu sunt mereu prietenoase, așa că este indicat să aveți mereu la dumneavoastră apă, pălărie și protecție solară.
Limba oficială de aici este limba arabă, iar moneda de circulație este lira egipteană.