Peştera de gheaţă. Considerată a fi cea mai importantă cavitate din Masivul Piatra Mare, această peşteră dezvoltată pe o fisură verticală, cu o deschidere de 50 metri şi cu o orientare spre nord, atrage an de an turiştii din toate colţurile ţării, dar nu numai, curioşi să descopere şi să admire îndeaproape frumuseţea locului. În interior, temperatura este scăzută pe toată perioada anului, existând de multe ori şi zăpadă. De aici şi denumirea pe care o poartă – Peştera de gheaţă.
Mănăstirea Predeal. Fondată în anul 1774 de către ieromonahul Ioanichie, mănăstirea Predeal a trecut de-a lungul anilor prin multe încercări. În perioada anilor 1788, în timpul războiului ruso-turc, construcţia a fost prefăcută în cenuşă, fiind restaurată câţiva ani mai târziu, în frunte cu ctitorul Ion Manole. În prezent, în curtea acestei mănăstiri ortodoxe de maici, turiştii pot admira diverse atracţii, precum Biserica de lemn Sfântul Nicolae şi Biserica Naşterea Maicii Domnului, dar şi numeroase picturi murale interioare originare.
La momentul actual, staţiunea Predeal este recunoscută la nivel internaţional ca fiind un resort de iarnă premium, cu dotări profesionale şi un domeniu schiabil complex. În cazul în care şi tu eşti pasionat de sporturile de iarnă şi vrei să schiezi la Predeal, câteva dintre pârtiile care te aşteaptă cu nerăbdare sunt:
Pârtia Cocoşul. Cu o lungime de 2250 metri şi cu un grad mediu de dificultate, această pârtie este dotată cu teleschi, instalaţie nocturnă şi turnuri de zăpadă, fiind potrivită pentru cei dornici de aventură şi distracţie.
Pârtia Clăbucet Plecare. O altă variantă pe care o ai la dispoziţie atunci când vine vorba de pârtiile de schi din staţiunea Predeal este şi pârtia Clăbucet, cu o lungime de 300 metri şi cu un nivel uşor de dificultate, fiind potrivită în special pentru iubitorii de schi aflaţi la început de drum.
Pârtia Subteleferic. Această pârtie este potrivită pentru schiorii avansaţi/profesionişti, având un grad de dificultate crescut şi o lungime de 1200 metri.
Ceaunul de Munte. Dacă eşti în căutarea unei locaţii în care să te încălzeşti după o zi de schi sau în care să te relaxezi după o plimbare sub soarele de vară în staţiunea Predeal, atunci restaurantul Ceaunul de Munte este ideal pentru tine şi cei dragi. Aici, dincolo de amplasarea într-un cadru natural privilegiat, te aşteaptă o atmosferă aparte şi numeroase bucate tradiţionale româneşti, gătite cu grijă la ceaun. De la ciorbe şi până la sarmale sau gulaş de vită, dar nu numai, în cadrul acestui restaurant este aproape imposibil să nu găseşti preparatul culinar pe gustul tău.
Vatra Regală. Situat chiar în centrul staţiunii Predeal, Vatra Regală este un alt restaurant cu renume căruia merită să-i treci pragul. Atmosferă nobilă, mese îmbelşugate pline de specialităţi gătite după reţete româneşti moştenite şi o selecţie bogată de vinuri rafinate – toate acestea îţi sunt puse la dispoziţie de către personalul amabil al acestui local, gata să te înveselească şi să îţi răsfeţe papilele gustative.
Trasee montane. Predeal este locul de plecare pentru numeroase trasee montane, pe care merită să le ai în vedere dacă vrei să descoperi frumuseţea munţilor. Câteva sugestii în acest sens sunt fie traseul Predeal - Cabana Cioplea - Poiana Polistoaca - Cabana Susai (marcaj cruce roşie), fie Predeal - Cabana Trei Brazi - Cheile Râşnovului - Dealul cu Mesteacăn - Pârâul Rece (marcaj crucea albastră).
Fun Park. În staţiunea Predeal se află şi Fun Park Trei Brazi, unde se pot desfăşura activităţi pe tot parcursul anului, în funcţie de sezon, începând de la trasee cu dificultate medie, tiroliană sau piste de tubbing artificiale.
Evenimente tematice. Dacă ţi-ai propus să călătoreşti în staţiunea Predeal la sfârşitul lunii mai, nu trebuie să ratezi Zilele Predealului, un eveniment de amploare care are loc an de an în centrul oraşului şi care dă drumul la sărbătoare prin numeroase momente artistice şi interactive de excepţie. De asemenea, alte câteva evenimente la care poţi participa dacă te afli în această destinaţie turistică sunt şi Festivalul Muntelui (luna august) sau Festivalul de Plăcinte şi Merinde (începutul lunii septembrie).