Oia este satul din Santorini cunoscut pentru cele mai frumoase și mai spectaculoase apusuri. O vizită aici este perfectă pentru cuplurile care doresc să-și mărturisească dragostea într-un cadru de poveste.
În Fira, veți putea vizita Muzeul Arheologic care se află vizavi de stația de telecabină. Aici veți putea admira fresce și ceramică din perioada minoană și unele rămășițe elene, romane sau bizantine care au fost descoperite în orașul antic Thira.
Vulcanul din Santorini este unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice de pe insulă, iar experiența trebuie încercată de oricine ajunge aici. Minicraterele care fumegă sunt dovada faptului că vulcanul este încă activ iar o vizită aici este în topul listei tuturor turiștilor.
Pyrgos este situat la doar 8 km sud-est de Fira și este un loc fabulos în special prin localizare. Acesta este situat în vârful unui deal, iar panorama pe care o puteți admira de acolo va reuși cu siguranță să vă taie respirația.
Plaja Perisa are o întindere de 7 km și se află lângă satul Emporio și muntele Profitis Ilias. Aceasta a fost premiată cu „Blue Flag” și este unică prin frumusețea ei. Încărcată cu nisip negru vulcanic, ape cristaline și o multitudine de facilități pentru sporturi acvatice, aceasta reușește să fie una din atracțiile principale pentru turiști.
Plaja Kamari este cunoscută pentru faptul că a ajuns la forma pe care o are astăzi în urma unei explozii vulcanice. Astfel, plaja este un adevărat deliciu pentru iubitorii de peisaje și mai mult, este o oază de relaxare absolut superbă.
Plaja Alba este plaja la care se poate ajunge doar prin intermediul bărcii. Aceasta este înconjurată de pietre mari și mici care o acoperă aproape în întregime, dar și de la stâncile albe superbe care fac din peisaj unul răpitor.
Plaja Monolithos este ideală pentru cei care vin în vacanță cu familia dat fiind faptul că apa de aici are o adâncime foarte mică. Nisipul fin și liniștea de aici sunt perfecte pentru cei care doresc să se relaxeze alături de băutura preferată.
Le Ciel Restaurant este locul în care poți mânca preparate cu specific internațional, mediteranean, grecesc și european, dar care este prevăzut și cu optiuni pentru vegetarieni și vegani punând astfel la dispoziție gusturi și arome intense din întreaga lume.
No Name Grill House este locul în care gusta fructe de mare cu specific mediteranean sau preparate la grătar suculente și delicioase pentru toți cei dornici de ceva nou.
-fructe de mare, grill, mancare cu specific mediteranean, opțiuni pentru vegetarieni și vegani
FlyAway Creative Restaurant este în care creativitatea culinară te va duce pe cele mai înalte culmi ale gusturilor sofisticat și luxuriante.
Santorini primește turiști chiar de la începutul lunii aprilie și până la finalul lunii octombrie, însă perioada cea mai aglomerată este cu siguranță pe parcursul lunilor iulie, august și septembrie.
Astfel, cele mai bune luni pentru a vizita insula sunt lunile septembrie și octombrie când temperaturile se încadrează între 25 și 30 °C.
Lasă-ți timp suficient pentru a colinda magazinele din Santorini, deoarece acestea ascund comori fantastice pe care nu ai vrea să le ratezi.
Este ideal să ai mereu la tine bani cash pentru a plăti la restaurante sau în magazinele de pe insulă.
Limba vorbită în Santorini este greaca iar moneda oficială este euro.