Muzeul de Speologie şi Forme Carstice. Celebru pe întreg continentul european graţie exponatelor unice pe care le găzduieşte, acest muzeu este un adevărat răsfăţ pentru pasionaţii de speologie, dar nu numai. Fiind deschis în anul 1980 la iniţiativa unui grup de localnici care au studiat peste 500 de peşteri din regiune, Muzeul de Speologie este în prezent un adevărat simbol al staţiunii Chepelare, fiind compus din patru secţiuni care dezvăluie secretele ascunse ale peşterilor din zonă.
Muzeul de schi şi sporturi de iarnă. Singurul muzeu de acest fel din Bulgaria, acest obiectiv turistic important înfiinţat în anul 1998 îşi aşteaptă vizitatorii cu o expoziţie aparte care prezintă istoria şi evoluţia schiului şi a sporturilor de iarnă în regiunea Chepelare. Aici vei putea de asemenea să afli şi numeroase poveşti interesante şi fapte despre unii dintre cei mai de succes sportivi bulgari din zonă, precum Ekaterina Dafovska sau Mitko Hadzhiev.
Hunting Lodge Bar&Grill ,,Bear Nook”. Un număr foarte mare de turişti care au ales să servească masa în cadrul acestui restaurant în călătoria lor în staţiunea Chepelare s-au declarat de-a dreptul încântaţi de personalul amabil, porţiile generoase de mâncare apetisantă şi atmosfera artistică şi confortabilă care se regăseşte aici. Mai mult, priveliştea uimitoare spre munţi pe care o oferă şi muzica minunată de pe fundal transformă acest restaurant într-o locaţie din care nu îţi vei mai dori să pleci prea curând şi pe care o vei recomanda şi tu la rândul tău.
Gloria Mar. Dacă eşti un adevărat gurmand dornic să încerce cele mai sofisticate sortimente de mâncare, acest restaurant este perfect pentru tine şi papilele tale gustative. Aici ai acces la un meniu diversificat, actualizat în fiecare sezon, care cuprinde numeroase preparate din bucătăria mediteraneană şi europeană, cu accent pe specialităţile din peşte, toate remarcându-se prin gust, aromă şi inspiraţie culinară.
Schi. După cum bine ştim deja cu toţii, staţiunea montană Chepelare se numără printre cele mai sonore nume atunci când vine vorba despre pârtii de schi moderne şi practicarea sporturilor de iarnă preferate. Aici se găseşte cea mai lungă pârtie de schi din Bulgaria, alături de o telecabină de mare viteză cu ajutorul căruia poţi ajunge în vârf de munte în cel mai scurt timp, totul pentru o experienţă de vacanţă cât mai palpitantă.
Drumeţii. Dacă eşti adeptul vacanţelor active, destinaţia Chepelare este potrivită pentru tine. Aici te vei putea avânta în diverse drumeţii montane, pe trasee spectaculoase, pentru a avea parte de câteva momente memorabile şi pentru a descoperi îndeaproape frumuseţea locului şi a naturii.
Ciclism montan pe timp de iarnă. Staţiunea Chepelare este foarte populară graţie traseelor montane excelente pentru ciclism pe care le deţine. Prin urmare, dacă alegi să vii aici, nu ezita să închiriezi o bicicletă şi să te aventurezi în natură.
Despre. Chepelare este una dintre cele mai renumite staţiuni montane din sudul Bulgariei, situată de o parte şi de alta a râului Chepelarska, chiar în inima munţilor Rodopi. Infrastructura bine dezvoltată creează condiţii bune pentru turism şi recreere pe întreg teritoriul Chepelare.
Iarna şi sezonul de schi. În Chepelare iarna este blândă şi plăcută iar zăpada este disponibilă între 80 şi 120 de zile pe an, cu o grosime medie de 30-80 cm, ceea ce face ca staţiunea să fie un centru de schi foarte râvnit în rândul turiştilor care vor să se distreze cât mai mult pe pârtie, în condiţii prielnice. Aici, la fel ca şi în celelalte staţiuni montane din Bulgaria, sezonul de schi se desfăşoară în perioada decembrie-aprilie.
Relaxează-te în locaţiile apres-ski. Aceste locaţii de la baza pârtiilor de schi constituie opţiunea ideală pentru a încheia o zi plină petrecută pe pârtie, alături de un ceai fierbinte şi de cele mai apetisante preparate tradiţionale.