Dubai – Orașul viitorului

Dubai are un tărâm magic, plin de aventuri, de povești și de amintiri pe care nu le vei uita dacă vei ajunge aici. Ei bine, acum este momentul să te bucuri de un charter cu zbor direct în Dubai și să vizitezi unele dintre cele mai impresionante obiective turistice din lume. 

Dubai charter din Bucuresti, Cluj si Timisoara
Topul obiectivelor turistice de vizitat

Centrul Comercial Dubai este cunoscut ca fiind cea mai amplă și mai complexă destinație comercială din lume, aflându-se, de altfel în cea mai înaltă clădire de pe Pământ. În cele 1200 magazine vei găsi de la branduri celebre, arhicunoscute și până la unele mai mici, de care poate nu ai auzit. Suprafața totală a Centrului Comercial este de 1 milion de mp, echivalentul a 200 de terenuri de fotbal, așa că e posibil a ca o singură zi să nu-ți ajungă pentru a hoinări prin tot mall-ul.

 

Burj Khalifa este clădirea în care se găsește mall-ul și, așa cum v-ați aștepta, aceasta este poziționată chiar în inima orașului. Pentru o experiență cât mai completă aici, vă recomandăm să urcați la etajul 124 al construcției, unde veți descoperi un punct de observație, perfect pentru a admira tot ceea ce este în jurul dumneavoastră. Tot aici, veți putea savura o gustare incredibilă la The Top Sky Lounge, iar amintirile pe care vi le veți face sunt de neuitat. 

 

Dubai Miracle Garden este considerat un obiectiv turistic absolut superb, ceea ce îl face de neratat. Veți descoperi o lume a culorilor, a frumosului și a vegetației incredibile. Aproximativ 50 de milioane de flori își au casa aici, iar mai bine de 15.000 de specii de fluturi zboară nestingheriți printre ele. 

 

Dubai Marina este unul dintre cele mai vii și mai fascinante cartiere din oraș. Clădiri emblematice, locații de vis, plimbări educative și pline de informații și peisaje tradiționale pe care le puteți admira de la bordul unei bărci dhow.

Topul plajelor superbe

Plaja Kite este locul perfect pentru iubitorii de sporturi nautice, care nu doresc decât să se bucure de sporturile nautice și de o multitudine de activități pe care le veți putea face și de pe uscat. Veți putea savura o cafea la una dintre cafenelele în aer liber sau să practicați orice sport doriți; de la volei pe nisip, la patinaj în parcul cu role. 

 

Jumeriah Beach este. Locul perfect pentru iubitorii de cumpărături, care caută se bucure mai multe de activități, decât de soare sau sporturi. Veți putea privi un film, veți putea lua masa sau veți putea frecventa magazinele. Zona este plină de viață în orice moment, freamătul turiștilor fiind cel care te cucerește din prima secundă. 

Restaurante de TOP

Torno Subito este locul în care mergi atunci când ești în căutarea savoare, a gustului fascinant și desigur, în căutarea luxului specific Dubaiului. Aceasta a fost votat „Cel mai bun restaurant din lume” în 2016 și 2018 și o masă aici merită orice efort.

Marina Social este locul perfect pentru a socializa, iar frumusețea locului este dată rafinamentul locației și de felul în care fiecare dorință a ta va fi respectată. Vei lua masa într-o atmosferă relaxantă, plină de o stare de bine, greu de ignorat. Meniul este de inspirației britanico mediteraneană și este un adevărat deliciu pentru fiecare dintre noi.

Nobu Dubai trebuie să se afle pe lista ta dacă nu îți dorești doar să mănânci, ci visezi la o experiență culinară cu adevărat unică și la o noapte de poveste. 

Tips and Tricks

Cea mai potrivită perioadă pentru a vizita Dubaiul este formată din lunile de iarnă și primăvară. Astfel încât, atunci temperaturile nu depășesc 32 de grade, iar aerul este respirabil. 

O ideea foarte bună pentru această călătorie este să închiriați o mașină, în special, din perspectiva distanțelor pe care va trebui să le parcurgeți, care sunt destul de mari. 

 

Nu faceți poze localnicilor îmbrăcate în portul tradițional și încercați să păstrați o atitudine decentă în preajma lor. Limba oficială de aici este arabă, iar moneda de care vei avea nevoie este Dirham EAU. 

Ce poti face in Dubai ?
Despre

detalii

Despre

Dubai este capitala Emiratului cu acelasi nume, unul din cele sapte ale Emiratelor Arabe Unite, fiind situat pe malul sudic al Golfului Persic.

Dubai-ul este un oras in desert, cu o superba infrastructura, politici liberale si diverse atractii turistice. La doar 5 ore de Europa si 3 ore de Orientul Mijlociu si India, Dubai reprezinta locul cel mai extravagant de pe pamant.

Este un oras al superlativelor: pentru a vedea “cel mai rapid”, “cel mai mare”, “cel mai inalt”, “cel mai luxos”, Dubai este destinatia ideala.

Seicul Mohammed bin Rashid al Maktoum si-a transformat tinutul dintr-un sat adormit intr-un paradis fiscal al afacerilor si capitala mondiala a luxului.

A fost odata un seic care a avut visuri marete. Tinutul sau, pe tarmul Golfului Persic, era un sat toropit, ars de soare, locuit de cautatori de perle, pescari si comercianti care isi acostau corabiile arabe subrede si barcile de pescuit de-a lungul unei ape inguste care serpuia prin oras. Dar unde altii au vazut doar un golfulet salciu, acest seic, Rashid bin Saeed al Maktoum, a vazut o magistrala catre lume.

Intr-o zi, in 1959, a imprumutat multe milioane de dolari de la vecinul sau bogat in petrol, Kuweit, pentru a draga golful pana cand a devenit suficient de larg si de adanc pentru vapoare.

A construit cheiuri si depozite si a facut planuri pentru sosele, scoli si case. Unii l-au crezut nebun, altii doar ca se insala, dar seicul Rashid a crezut in puterea noilor inceputuri. Uneori, in zori, alaturi de fiul sau cel mic, Mohammed, se plimba pe tarmul gol si isi desena visul in aer cu cuvinte si gesturi. Si, in cele din urma, s-a intamplat cum a zis el. L-a construit si visul s-a implinit.

Fiul sau, seicul Mohammed bin Rashid al Maktoum, conduce acum Dubaiul si in jurul acelui golfulet a construit propriile lui vise inalte, transformand viziunea de la rasarit a tatalui sau in lumea fantastica, invadata de lumina, aer conditionat si zgarie-nori, a unui milion de oameni.

Profilandu-se pe cer ca Manhattanul, un port de clasa mondiala si centre comerciale duty-free imense, micul Dubai atrage acum mai multi turisti decat intreaga Indie, mai multe vase comerciale decat Singapore si mai mult capital strain decat multe tari europene.

Oameni de 150 de natii s-au mutat aici sa traiasca si sa lucreze. Dubaiul a construit chiar si insule artificiale - unele sub forma de palmieri - pentru a-i gazdui pe cei mai bogati dintre ei. Rata sa de crestere economica, de 16%, este aproape de doua ori mai mare decat cea a Chinei. Macaralele pentru constructii puncteaza orizontul ca niste semne de exclamare.

Cum ajungi

detalii

Cum ajungi

WizzAir va ateriza pe noul aeroport Dubai Central World (cunoscut si sub numele de Al Maktoum International). . Aeroportul este operational de cativa ani, dar numai pentru cargo, transportul de pasageri incepand abia de la sfarsitul lui octombrie 2013 .

Exista un plan ca aeroportul sa fie conectat de oras via doua magistrale de metrou, dar planurile nu au fost definitivate, deci nu va asteptati sa vedeti vreo statie de metrou la aeroport in viitorul imediat.

Vechiul aeroport din Dubai pe care opereaza (inca) toate celelalte companii aeriene este conectat la oras cu ajutorul metroului. Totusi, noul aeroport din Dubai se afla mai aproape de Dubaiul nou (zona Burj Khalifa), in timp ce vechiul aeroport este virtual lipit de Deira, Dubaiul construit in anii ’60-’70 cand a inceput exploatarea titeiului.

Zboruri low cost spre Dubai

Wizz Air opereaza zboruri directe din Bucuresti pana la Dubai incepand cu data de 29 octombrie 2013. Preturile incep de la 113 euro, dar, atentie, aproximativ 10% dintre locurile de pe o cursa se vand la preturile acestea si, evident, se mai adauga diverse optionale. Tarom si Fly Dubai, de asemenea, opereaza zboruri directe din Bucuresti spre Dubai.

Limba si moneda oficiala

detalii

Limba si moneda oficiala

Limba oficiala

araba

Moneda oficiala

dinari

Ce poti vizita

detalii

Ce poti vizita

Top 5 obiective turistice in Dubai

1.Burj Khalifa – daca urci in cea mai inalta cladire din lume, vei avea o panorama extraordinara. Nu vei fi in varf, ci undeva mai jos, dar chiar si asa nu te vei plange de panorama… toate cladirile Dubaiului supermodern iti vor sta la picioare.

2.Fantanile dansatoare de la Dubai Mall – la picioarele lui Burj Khalfa, langa Dubai Mall, din mijlocul unui lac, poti admira, la fiecare jumatate de ora (seara) si ceva mai rar in timpul zilei, un show al fantanilor – lumina, muzica si apa… chiar e cool!

3.Mallul Madinat Jumeirah – intr-un oras plin de malluri, e greu sa nu alegi un mall ca fiind o atractie turistica. Nu va zic insa de marile malluri gen Mall of the Emirates sau Dubai Mall, ci va recomand sa va duceti in Madinat Jumeirah, la doi pasi de celebrul hotel Burj al-Arab. Nu, nu pentru shopping, preturile sunt foarte mari chiar si pentru media din Dubai, in schimb este o placere sa te plimbi prin Madinat pentru arhitectura – combinand apa cu arhitectura tipica din Golful Persic, zona este cu adevarat o Venetie cu specific local!

4.Cu abra pe Creek – Prin Dubai trece un golf destul de lung care separa Deira de Bur Dubai. De fapt, in jurul Creekului s-a nascut Dubaiul. Este unul dintre putinele locuri care inca mai reamintesc de Dubaiul de acum 20-30 de ani, iar traversarea continua sa se faca cu abra – o mica salupa care poate transporta vreo 20-30 de oameni.

5.Bazarul – aflat in Deira, este singurul loc din Dubai care iti sugereza ca orasul se afla in Orientul Apropiat. Este departe de atmosfera marilor bazaruri din zona, dar cel putin o poti adulmeca – mai ales in souq-ul de ierburi si mirodenii. Du-te si in sectiunea dedicata negustorilor de aur pentru o cura de metal pretios.

Ce poti manca

detalii

Ce poti manca

La mall! Sau prin jurul complexurilor gen Dubai Mall. Vei gasi o gama larga de restaurante de la fast- fooduri (inevitabil, vei gasi cam toate fast-foodurile lumii aici) la restaurante foarte bune!

Pentru o experienta al fresco, du-te in Dubai Marina si mananca la o terasa, uitandu-te la iahturi de zeci si sute de mii de euro!

Unde te cazezi

detalii

Unde te cazezi

Cred ca exista aproape 1.000 de structuri hoteliere, iar unele dintre cele mai scumpe si luxoase hoteluri din lume se inghesuie aici, in Dubai.

Un mare numar de hoteluri mai ieftine se afla in Deira, orasul vechi, dar zona nu este deloc de natura sa te inspire prea mult.

Nu uitati ca undeva departe de oras, dar aproape de o statie de metrou, se afla Easyhotel la doi pasi de ultima statie de metrou si in apropiere de noul aeroport unde aterizeaza Wizz. Tariful unei camera incepe de la 110 dinari (22 de euro).

Cand sa vizitezi

detalii

Cand sa vizitezi

Din a doua jumatate a lui octombrie sau inceput de noiembrie pana prin sfarsit de martie, temperaturile sunt rezonabile, chiar placut si ce placere mai mare poti sa ai decat sa mergi in pantaloni scurti cand acasa da zapada.

Vara, temperaturile sar peste 50 de grade la soare, de aceea o buna parte din Dubai este gandita sa-ti petreci luni de zile fara sa dai cu nasul pe afara mai mult de cateva secunde – shoppingul se face in malluri imense, din magazine sari in masina cu aer conditionat, din masina, in casa si asa mai departe.

Important de stiut

detalii

Important de stiut

Dat fiind ca portul localnicilor are menirea (parca) de a acoperi cat mai mult din trup, (ceea ce este o adaptare atat la conditiile de clima, cu soare puternic, vant, cat si la regulile religioase locale) turistii sunt rugati sa se imbrace in locurile publice normal, adica fara extravagante care sa "straluceasca" prin lipsa unor parti din imbracaminte.

*Turistele sau turistii care exagereaza cu descoperirea pielii sunt considerati prost informati sau prost intentionati, prost educati si pot fi invitati sa paraseasca de exemplu un mall.

Nu se recomanda decolteuri adanci, umerii descoperiti.

Roju va ureaza calatorie placuta in Dubai – orasul viitorului!

Ce spun clientii nostri ?
  • ⭐ ⭐ ⭐ ⭐ ⭐ Am rezervat ultimele 3 vacante de pe roju. Ro și pot spune ca experienta a fost foarte plăcută. Site ul se misca foarte bine, sunt suficiente filtre pentru a găsi cele mai bune variante de vacanta. Nu în ultimul rând, am găsit mereu cele mai bune preturi atât pentru vacante, cât și pentru asigurări.

  • Am ajuns in tara cu bine. A fost o excursie minunata in Praga, pentru care va multumim si va vom recomanda cu drag cunoscutilor. [grupul nostru a fost de 8 persoane]

  • ⭐ ⭐ ⭐ ⭐ ⭐ vacaciones perfectas Las vacaciones que tomé a través de su agencia fueron perfectas y todos los consejos sobre cosas que hacer fueron geniales. Gracias y espera la próxima aventura.

  • Am achizitionat 2 city break-uri pt 7 zile, cu plecare din Londra in Malta pentru 2018 si am fost foarte incantata atat de oferta cat si de modul de relationare cu compania ROJU. Succes in continuare !

  • Servicii bune, recomadari pentru vacanta , agentie serioasă. Recomand cu placere.

  • Recomand. O echipa de profesioniști pe care te poți baza oricând.❤️

  • (Tradus de Google) Foarte frumos și prietenos, punctual și fiabil. Și personal prietenos. În spiritul cuvântului, Anul Nou Fericit și mult succes 👍👍👍 (Original) Sehr nett und freundlich, pünktlich und zuverlässig. Und freundliche Mitarbeiter. Im Sinnes des Wortes, Alles Gute in neues Jahr und viel Erfolg 👍👍👍

>

Nu ai gasit ce cautai?

Solicita oferta personalizata